Nu construim ceva nou. Reluăm ceea ce a fost lăsat neterminat.
Pe o insulă dintre cele două brațe ale Mostiștei, Constantin Brâncoveanu a ridicat la începutul secolului al XVIII-lea o curte domnească, cu un beci uriaș dedesubt, pe care oamenii locului îl numesc și azi „Palatul de la Beci". Voievodul venea aici primăvara, fiindcă era, scria un cronicar al vremii, loc foarte frumos și desfătat. După martiriul lui și al celor patru fii, la 1714, curtea a rămas pustie. A ars. S-a surpat. Au mai rămas doar ruinele și cărămizile, iar săpăturile arheologice de mai târziu au scos la lumină zidurile unui turn-locuință și urmele palisadei de lemn care îl înconjura.
În 1860, din acele cărămizi, domnița Zoe Brâncoveanu a ridicat biserica „Sfântul Ierarh Nicolae". A adus și primul preot al satului tocmai din Ialomița, ca lăcașul să nu fie doar zid, ci viață. Mai târziu, în partea a doua a secolului, satul și-a făcut și o școală, biserica și școala stând una lângă alta, cum se cuvine într-un loc care vrea să dureze.
Apoi a venit secolul greu. S-au pregătit reparații încă dinainte de război, întocmite de arhitecți ai Comisiunii Monumentelor Istorice, dar nu s-au mai făcut. A venit războiul. Comunismul a uitat. Biserica a rămas în picioare, dar a obosit.
Aici intervine fundația. Reluăm restaurarea de unde a fost lăsată: consolidare, lespezi, tencuieli, ferestre, clopotniță. Continuăm gestul Zoei Brâncoveanu ca pe o moștenire pe care nu avem voie să o lăsăm să cadă.
„O continuitate păstrată nu de instituții, ci de oameni. De aici începem."
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae", Siliștea
Constantin Brâncoveanu primește moșia de la Obilești și ridică pe insula Mostiștei o curte domnească, cu un beci uriaș dedesubt, pentru fiul său Radu.
Martiriul Brâncovenilor la Constantinopol. Curtea rămâne în paragină și, cu timpul, se ruinează.
Conform tradiției locale, un comandant turc venit dinspre Dunăre poposește la palatul părăsit și, la plecare, îi dă foc. Arheologic, distrugerea curții este datată mai devreme, fără un an precis.
Zoe Brâncoveanu ridică, din cărămizile palatului, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae" și aduce primul preot al satului.
Pentru biserică se toarnă un clopot, cu inscripție chirilică în numele administrației averii Doamnei Zoe Brâncoveanu.
Se ridică școala satului, lângă biserică.
În timpul ocupației din Primul Război Mondial, tradiția locală spune că un clopot al bisericii a fost aruncat înadins în Mostiștea, ca să nu fie luat și topit pentru metal. Un act de salvare, nu o pierdere.
La Comisiunea Monumentelor Istorice se întocmesc devize și măsurători pentru repararea bisericii. Lucrările nu se mai execută.
Lucrările hidrotehnice de pe Mostiștea ridică nivelul apei și transformă valea într-un lac de acumulare. Insula palatului devine de nelucrat, iar clopotul, dacă tradiția spune adevărul, rămâne sub apă.
Fundația Zoe Brâncoveanu reia restaurarea. Al cincilea ctitor continuă ce a fost întrerupt.
Pe insula dintre cele două brațe ale Mostiștei a stat curtea domnească. La mal, în satul Siliștea, stă astăzi biserica, acolo unde un sat întreg și-a măsurat sărbătorile și pierderile după glasul unui clopot.
Un document are altă autoritate decât povestea lui. Pe aceste mărturii ne sprijinim, și pe ele ne verifică oricine.
Consemnează ambele biserici „Sf. Nicolae" de pe valea Mostiștei, chestionarele de monument și devizele de reparații întocmite în perioada interbelică.
În dosar se păstrează ante-măsurători și devize pentru lucrările la biserică, întocmite de arhitecți ai Comisiunii. Reparațiile au fost pregătite, dar întrerupte de venirea războiului.
Inscripția chirilică din 1862, în numele administrației averii Doamnei Zoe Brâncoveanu, pentru biserica satului Obilești Vechi cu hramul Sfântul Nicolae. Dovada în metal a întregii povești.
Sursa arhivistică: Arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice, dosar nr. 2467, corespondență 1921–1939.
Fiecare contribuție merge spre consolidarea și restaurarea bisericii din Siliștea.